Campionatul Județean Arad: De la început până în prezent… și cu speranță în viitor! (Intermezzo)

Lunga pauză de iarnă se apropia de sfârșit, iar iubitorii fotbalului din județul Arad se pregăteau să ia, din nou, drumul arenelor de fotbal, pentru a urmări meciurile din returul ediției 1970/1971. Fiind la a treia ediție, de după reorganizarea administrativ-teritorială, competiția județeană a câștigat foarte mult in interes, mai ales că etapele ofereau de fiecare dată surprize de tot felul.

De remarcat este faptul că orașul Arad avea la startul sezonului de primăvară un număr de patru echipe: GLORIA, OLIMPIA, FORESTA și LIBERTATEA (prezentate în ordinea în care au terminat sezonul de toamnă). Cele mai „galonate” echipe rămâneau Gloria și Olimpia, care aveau în componență cei mai buni jucători la acea oră, dispuneau de baze sportive bine puse la punct (ținând cont de realitățile economice ale anului 1970 din România) și anunțau un retur „în doi”, care avea să țină trează atenția microbiștilor dar și a celorlalte participante la competiție, fiind de așteptat ca cele două din frunte să întâlnească echipe ambițioase, decise să le arate „fruntașelor” că și acestea merită a fi luate în seamă.

Surpriza plăcută o constituie Foresta Arad, echipa Combinatului de Prelucrare a Lemnului din Arad, care avea o bază sportivă în cartierul Grădiște (terenul „CPL”) și care se anunța o echipă de temut în retur.

Libertatea Arad, echipa Fabricii de Încălțăminte din Sânicolau-Mic avea un stadion propriu în acest cartier și era o echipă destul de „rea”, atât în sensul bun (dovedind o bună pregătire și neiertând pe nimeni), dar, din păcate, și în sensul rău al cuvântului, unii dintre jucătorii acestei echipe fiind cunoscuți ca având… antecedente comportamentale, care i-au adus de câteva ori în fața Comisiei de Disciplină.

Dintre echipele din județ, cea mai bine plasată era Crișana Sebiș, timp de mulți ani participantă în Campionatul Regiunii Crișana, formația jucând foarte puțin cu echipele din actualul județ Arad. Este recunoscută rivalitatea sportivă dintre orașele Sebiș și Ineu, ambele dorind să arate că sunt cele mai bune din această zonă de Nord a județului. Iar cum A.S. Victoria Ineu este clasată pe locul 4, sub cei din Sebiș, este de așteptat ca în retur această rivalitate sportivă, precum și dorința de a termina pe podium ediția 1970/1971, să le ofere iubitorului fotbalului meciuri atractive.

Mureșul Lipova, clasată pe locul 5 (cu 18 puncte, la egalitate cu echipa din Ineu), pare că „și-a dat drumul”, devenind o echipă care poate pune probleme inclusiv celor două fruntașe. De asemenea, Stăruința Dorobanți este echipa care a dovedit, în edițiile precedente, că se lasă foarte greu învinsă, dovadă fiind și cele 8 rezultate de egalitate pe care le are după disputarea sezonului de toamnă (14 meciuri), pe lângă acestea, Stăruința mai având 3 victorii și 4 înfrângeri (golaveraj: 30-26).

Frontiera Curtici are un parcurs ceva mai bun decât cel de anul trecut, când a tremurat serios pentru locul în primul eșalon județean, dar cele doar 12 puncte acumulate în tur nu o face să se simtă relaxată în așteptarea returului, pentru că și urmăritoarele sale stau la pândă. Iar aici mă refer la Șoimii Pâncota, Progresul Pecica, Foresta Beliu și Șiriana Șiria, toate cu câte 11 puncte după terminarea turului, astfel că se anunță un sezon de primăvară mai mult decât „încins” în această parte inferioară a clasamentului.

Cât le privește pe Victoria Chișineu-Criș (cu 9 puncte) și „lanterna roșie”, Banatul Vinga (cu 3 puncte), pentru acestea, returul se anunță nu numai greu, dar de-a dreptul alarmant, pentru că jucătorii acestor formații vor trebui să se mobilizeze mai mult decât au făcut-o în prima parte a ediției, dacă vor să spere că vor mai apuca măcar încă un an în primul eșalon al Campionatului Județean Arad.

Din punctul de vedere al eficacității, aceasta a stat la cote rezonabile, marcându-se 323 de goluri, cu o medie de 21,534 goluri/etapă, respectiv 3,077 goluri/meci. Vreau să atrag atenția că la calcularea numărului de goluri, le-am scăzut pe cele din meciurile jucate de Unirea Gurahonț, altfel media pe meci era ceva mai mare. Dar cum scorurile înregistrate de Unirea Gurahonț au fost anulate (păcat de efortul echipelor care au jucat cu aceasta!), eficacitatea în primul eșalon județean este cea prezentată mai-sus.

Așadar, începe returul ediției 1970/1971, iar fiecare din cele 15 echipe rămase în cursă își face planurile pentru sezonul de primăvară, după puteri și… putință! Cum va arăta clasamentul final al ediției? Care echipe își vor păstra locurile din tur? Care vor urca și care vor coborî, față de tur? Și, mai ales, cum se va termina duelul „în doi”, dintre Olimpia Arad și Gloria Arad? Întrebări la care se va găsi răspunsul din episodul 6 al acestui serial…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *