Campionatul Județean Arad: De la început până în prezent… și cu speranță în viitor! (Episodul 1)

După reforma administrativ-teritorială de la începutul anului 1968, când România a renunțat la regiuni și s-au format județele, a apărut și JUDEȚUL ARAD, străbătut la sud de râul Mureș. Județul se învecina, la Nord, cu județul Bihor, la Est, cu județele Alba și Hunedoara, la Sud cu județul Timiș, iar la Vest făcea graniță cu (pe atunci) Republica Populară Ungară.

Fotbalistic vorbind, după ce mulți ani, echipele din noul județ Arad au fost împărțite între regiunea Crișana, respectiv regiunea Timiș, de data aceasta iubitorii fotbalului aveau să vadă meciuri între echipele din Sebiș și Lipova sau Pecica și Chișineu-Criș, ca să dau ca exemplu localități situate în partea nordică și sudică a județului. Demersul meu este acela de a oferi iubitorilor fotbalului din județul Arad statistica meciurilor jucate în primul eșalon județean.

Sursă de inspirație mi-a fost (și-mi este și acum) colecția fostului cotidian de Arad („Flacăra roșie”), care a prezentat, în ediția de marți sau de miercuri (luni nu apărea ziarul) un „Buletin al Campionatului Județean”, în care era oferit celor interesați un scurt comentariu de la fiecare meci în parte, alături de marcatorii golurilor. Acest obicei a durat până în anul 1974, când din cotidian, ziarul de Arad se transformă în săptămânal, care apărea în ziua de sâmbătă, dar care, în mod inexplicabil, NU PREZENTA DELOC rezultatele meciurilor jucate în primul eșalon fotbalistic. Ce să mai spun de prezentarea rezultatelor de la eșaloanele inferioare al județului! Asta a fost până în luna iunie 1976, când ziarul de Arad redevine cotidian, dar se va renunța la „Buletinul Campionatului Județean” (adică fără scurte comentarii de la meciurile etapei și marcatorii), preferându-se doar prezentarea rezultatelor „tehnice” și clasamentul la zi după fiecare etapă.

Prima ediție a Campionatului Județean de fotbal Arad a adunat la startul ediției 1968/1969 un număr de 14 echipe, de valori apropiate: Teba Arad, Victoria Ineu, Gloria Arad, Șoimii Pâncota, A.S. Victoria Ineu, Crișana Sebiș, Mureșul Lipova, Stăruința Dorobanți, Progresul Pecica, Foresta Beliu, Victoria Chișineu-Criș, Motorul Arad, Unirea Sântana și Recolta Buteni. Am prezentat echipele în ordinea clasamentului final al acestei prime ediții, dar trebuie să menționez că echipa Recolta Buteni a fost exclusă din competiție după etapa a X-a, pentru neprezentări repetate la meciurile programate, toate rezultatele obținute până atunci fiindu-i anulate (linia de clasament în momentul excluderii era: 10 0-1-9 2-46 1p). Pe atunci nu era regula ca la două neprezentări o echipă să fie exclusă din competiție.

De asemenea, un alt aspect pe care trebuie să-l menționez: echipa A.S. Victoria Ineu s-a numit, până la etapa a XXIII-a (inclusiv) Crișul Ineu, după această etapă schimbându-și denumirea în A.S. Victoria Ineu. O decizie cel puțin interesantă, în condițiile în care mai era o echipă cu numele… „Victoria Ineu”, care lupta pentru locul 1!

Până la etapa a IV-a, s-a jucat oarecum haotic, cu etape incomplete, și datorită faptului că unele echipe erau implicate în meciurile din Cupa României. De abia după etapa a IV-a, meciurile au început să se joace, toate, la data când a fost programată etapa respectivă, chiar dacă, pe parcurs, au mai fost excepții, toate având cauze obiective.

Să pornim, deci, la drum, cu prezentarea primei ediții a Campionatului Județean Arad: 1968/1969…

Etapa I (25 august 1968): Șoimii Pâncota – Motorul Arad 2-0, Gloria Arad – Unirea Sântana 2-0, Crișana Sebiș – Victoria Ineu 1-2, Progresul Pecica – Mureșul Lipova 2-3, Stăruința Dorobanți – Foresta Beliu 3-1, Teba Arad – Victoria Ch. Criș 5-0 (A.S. Victoria Ineu a stat, rezultatul meciului jucat cu Recolta Buteni fiind anulat).

Etapa a II-a (1 septembrie): Motorul Arad – Victoria Ch. Criș 3-1, Șoimii Pâncota – Gloria Arad 3-2, Unirea Sântana – A.S. Victoria Ineu 1-2, Victoria Ineu – Progresul Pecica 3-0, Mureșul Lipova – Stăruința Dorobanți 2-1, Foresta Beliu – Teba Arad 1-1 (Crișana Sebiș a stat, rezultatul meciului jucat cu Recolta Buteni fiind anulat).

Etapa a III-a (8 septembrie): Gloria Arad – Motorul Arad 2-1, A.S. Victoria Ineu – Șoimii Pâncota 1-1, Crișana Sebiș – Unirea Sântana 1-1, Stăruința Dorobanți – Victoria Ineu 0-4, Teba Arad – Mureșul Lipova 0-3, Victoria Ch. Criș – Foresta Beliu 1-1 (Progresul Pecica a stat, rezultatul meciului jucat cu Recolta Buteni fiind anulat).

Etapa a IV-a (15 septembrie): Motorul Arad – Foresta Beliu 2-1, Gloria Arad – A.S. Victoria Ineu 1-0, Șoimii Pâncota – Crișana Sebiș 6-0, Unirea Sântana – Progresul Pecica 2-1, Victoria Ineu – Teba Arad 1-3, Mureșul Lipova – Victoria Ch. Criș 3-0 (Stăruința Dorobanți a stat, rezultatul meciului jucat cu Recolta Beliu fiind anulat).

Etapa a V-a (22 septembrie): A.S. Victoria Ineu – Motorul Arad 3-0, Crișana Sebiș – Gloria Arad 2-1, Progresul Pecica – Șoimii Pâncota 2-4, Stăruința Dorobanți – Unirea Sântana 4-0, Victoria Ch. Criș – Victoria Ineu 2-4, Foresta Beliu – Mureșul Lipova 1-0 (Teba Arad a stat, rezultatul meciului jucat cu Recolta Buteni fiind anulat).

Etapa a VI-a (29 septembrie): Motorul Arad – Mureșul Lipova 0-3, A.S. Victoria Ineu – Crișana Sebiș 1-1, Gloria Arad – Progresul Pecica 1-0, Șoimii Pâncota – Stăruința Dorobanți 2-2, Unirea Sântana – Teba Arad 2-1, Victoria Ineu – Foresta Beliu 3-0 (Victoria Ch. Criș a stat, rezultatul meciului jucat cu Recolta Buteni fiind anulat).

Etapa a VII-a (6 octombrie): Crișana Sebiș – Motorul Arad 3-0, Progresul Pecica – A.S. Victoria Ineu 1-2, Stăruința Dorobanți – Gloria Arad 1-2, Teba Arad – Șoimii Pâncota 3-0, Victoria Ch. Criș – Unirea Sântana 6-1, Mureșul Lipova – Victoria Ineu 0-1 (Foresta Beliu a stat, rezultatul meciului jucat cu Recolta Buteni fiind anulat).

Etapa a VIII-a (13 octombrie): Motorul Arad – Victoria Ineu 0-2, Crișana Sebiș – Progresul Pecica 3-0, A.S. Victoria Ineu – Stăruința Dorobanți 1-1, Gloria Arad – Teba Arad 0-1, Șoimii Pâncota – Victoria Ch. Criș 5-3, Unirea Sântana – Foresta Beliu 1-1 (Mureșul Lipova a stat, rezultatul meciului jucat cu Recolta Buteni fiind anulat).

Etapa a IX-a (20 octombrie): Progresul Pecica – Motorul Arad 4-1, Stăruința Dorobanți – Crișana Sebiș 1-1, Teba Arad – A.S. Victoria Ineu 3-2, Victoria Ch. Criș – Gloria Arad 0-3, Foresta Beliu – Șoimii Pâncota 1-3, Mureșul Lipova – Unirea Sântana 3-1 (Victoria Ineu a stat, rezultatul meciului jucat cu Recolta Buteni fiind anulat).

Etapa a X-a (27 octombrie): Unirea Sântana – Victoria Ineu 0-1, Șoimii Pâncota – Mureșul Lipova 4-0, Gloria Arad – Foresta Beliu 4-2, A.S. Victoria Ineu – Victoria Ch. Criș 3-0, Crișana Sebiș – Teba Arad 0-2, Progresul Pecica – Stăruința Dorobanți 2-1 (Motorul Arad a stat, rezultatul meciului jucat cu Recolta Buteni fiind anulat).

Etapa a XI-a (3 noiembrie): Stăruința Dorobanți – Motorul Arad 2-0, Teba Arad – Progresul Pecica 1-0, Victoria Ch. Criș – Crișana Sebiș 3-1, Foresta Beliu – A.S. Victoria Ineu 0-1, Mureșul Lipova – Gloria Arad 0-0, Victoria Ineu – Șoimii Pâncota 3-0 (Unirea Sântana a stat, rezultatul meciului jucat cu Recolta Buteni fiind anulat).

Așadar, după etapa a X-a, odată cu excluderea echipei Recolta Buteni, clasamentul Campionatului Județean a suferit modificări importante, asta și în condițiile în care echipele care au jucat cu cei din Buteni au avut de pierdut puncte și goluri. Iată cum arăta clasamentul după etapa a XI-a, după excluderea celor de la Recolta (pe atunci se acordau 2 puncte la victorie): 1. Victoria Ineu = 10 9-0-1 24-6 18p; 2. Șoimii Pâncota = 11 7-2-2 30-17 16p; 3. Teba Arad = 10 7-1-2 20-9 15p; 4. Gloria Arad = 11 7-1-3 18-10 15p; 5. A.S. Victoria Ineu = 10 5-3-2 18-9 13p; 6. Mureșul Lipova = 10 6-1-3 17-10 13p; 7. Stăruința Dorobanți = 10 3-3-4 16-15 9p; 8. Crișana Sebiș = 10 3-3-4 13-17 9p; 9. Unirea Sântana = 10 2-2-6 9-22 6p; 10. Foresta Beliu = 10 1-3-6 9-21 5p; 11. Victoria Ch. Criș = 10 2-1-7 16-29 5p; 12. Progresul Pecica = 10 2-0-8 12-21 4p; 13. Motorul Arad = 10 2-0-8 7-23 4p. Au urmat ultimele două etape ale turului, care s-au încheiat cu următoarele rezultate:

Etapa a XII-a (10 noiembrie): Motorul Arad – Unirea Sântana 2-1, Gloria Arad – Victoria Ineu 0-1, A.S. Victoria Ineu – Mureșul Lipova 0-0, Crișana Sebiș – Foresta Beliu 1-0, Progresul Pecica – Victoria Ch. Criș 1-2, Stăruința Dorobanți – Teba Arad 1-1 (Șoimii Pâncota a stat).

Etapa a XIII-a, ultima a turului (17 noiembrie): Teba Arad – Motorul Arad 3-0, Victoria Ch. Criș – Stăruința Dorobanți 1-0, Foresta Beliu – Progresul Pecica 1-3, Mureșul Lipova – Crișana Sebiș 0-0, Victoria Ineu – A.S. Victoria Ineu 0-0, Unirea Sântana – Șoimii Pâncota 1-0 (Gloria Arad a stat).

CLASAMENTUL TURULUI:

  1. VICTORIA INEU ………………. 12  10-1-1  25-6  21p
  2. TEBA ARAD …………………… 12  8-2-2  24-10  18p
  3. ȘOIMII PÂNCOTA…………….. 12  7-2-3  30-18  16p
  4. GLORIA ARAD ……………….. 12  7-1-4  18-11  15p
  5. MUREȘUL LIPOVA ………….. 12  6-3-3  17-10  15p
  6. A.S. VICTORIA INEU ……….. 12  5-5-2  16-9  15p
  7. CRIȘANA SEBIȘ ……………… 12  4-4-4  14-17  12p
  8. STĂRUINȚA DOROBANȚI … 12  3-4-5  17-17  10p
  9. VICTORIA CHIȘINEU-CRIȘ .. 12  4-1-7  19-30  9p
  10. UNIREA SÂNTANA …………… 12  3-2-7  11-24  8p
  11. PROGRESUL PECICA ……… 12  3-0-9  16-20  6p
  12. MOTORUL ARAD ……………. 12  3-0-9  9-27  6p
  13. FORESTA BELIU …………….. 12  1-3-8  10-23  5p

A fost un tur de campionat care se poate caracteriza prin entuziasm și atenție din partea iubitorilor de fotbal. Meciurile au fost, unele spectaculoase, altele… ceva mai puțin spectaculoase, dar indiferent de asta, partidele au fost văzute de un număr destul de mare de spectatori, în special când a fost vorba despre meciurile dintre echipele arădene sau la derby-urile zonale. Nu s-au marcat multe goluri, iar din prezentarea rezultatelor tehnice, se poate vedea că nu au fost scoruri mari, o singură dată am avut 6-0, la fel 6-1 și 5-0, iar cele mai multe goluri într-un meci (8) s-au marcat la partida dintre Șoimii Pâncota și Victoria Ch. Criș (din etapa a VIII-a), care s-a încheiat cu victoria gazdelor: 5-3.

 – va urma –

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *