Cu speranța…

      1 comentariu la Cu speranța…

Că previziunile celor de la A.J.F. Arad se vor adeveri am dat o raită – ca mai la fiecare a doua sau a treia zi – pe pagina de internet a Asociației Județene de Fotbal, pentru a vedea cum stă treaba cu „țintarul” sezonului de primăvară la Ligile 5 și 6. Dacă la Liga 5 sunt oferite primele două etape ale returului (a XVI-a, respectiv a XVII-a), la Liga 6… încă nimic. Dar nu-i bai, că mai este vreme până la reluarea sezonului!

Cum spuneam în titlu, eu sper (și cred că și cei de la A.J.F. Arad sunt pe aceeași lungime de undă cu mine) că Iarna își va arăta puterile doar acum, când este… vremea ei, iar din a doua jumătate a lui Februarie să începem să vedem o ameliorare a acesteia, iar Primăvara să vină, așa cum trebuie, pe la început de Martie.

Prima etapă din Liga 5 este prevăzută pentru Duminică, 17 martie, iar dacă nimic nu va da peste cap programarea, se poate spune că la 23 iunie se va juca etapa a XXX-a, ultima, adică exact la timp pentru încadrarea în finalul sezonului fotbalistic național (la 30 iunie).

Cum Liga 6 are de jucat doar 11 etape în retur, reluarea sezonului de primăvară nu se va face mai devreme – probabil – de duminică, 7 aprilie (încă nu este nimic postat pe pagina de internet). Dacă se va relua în această zi, plus pauza de Paște (Duminică, 28 aprilie), atunci și Liga 6 se va termina pe 23 iunie. Adică, la fix.

Cât privește Liga 4, care a disputat, deja, două etape din retur în toamnă, mini-returul va începe, probabil, undeva pe la 9 martie, dacă vremea va permite, sau (în cel mai rău caz) la 16 martie 2019. Cum mai sunt de jucat doar 13 etape, Liga 4 se va putea termina la timp, pentru încadrarea în perioada când sunt programate barajele pentru accederea în Liga 3.

Totul se bazează, însă, pe vremea de afară și pe capriciile acesteia, dar eu sper că nu vom mai avea un final de martie, precum cel din 2018, când în loc să culegem ghioceii, ne-am apucat să scoatem hainele groase din cufere!

1 thought on “Cu speranța…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *